ÎN CINE NĂDĂJDUIEȘTI?
ÎN NOI INSINE?
ÎN PRIETENI?
ÎN "CEI PUTERNICI"?
ÎN BUNURILE NOASTRE?
ÎN BANI?
ÎN DUMNEZEU
"În Tine, Doamne, am nădăjduit,
să nu mă rușinezi în veac".
(Ps. 70, 1)
Speranța este pentru om ca aerul pe care-l respiră; este ca apa care potolește setea celui năucit de arșița nimicitoare a verii. Fără speranță nu putem sta în picioare; nu putem trăi; nu putem realiza nimic; nu putem prospera. Fără sperantă, viața este disperare; este deznadejde si înturieric, dupa cum a spus un înte1ept: "Daca pierdem speranta si curajul, am pierdut totul". Cu speranta traieste omul, cu aceasta adoarme si, iarasi, cu aceasta se trezeste dimineta; Cu aceasta isi savârseste lucrul sau; cu speranta ca1atoreste pe acest pamânt si cu speranta il paraseste, mutându-se în celalalt veac.
Dar, unde trebuie sa aruncam ancora sperantelor noastre, a nadejdii noastre, ca sa putem iesi totdeauna biruitori în viatä? Sa putem totdeauna învinge si niciodata sa fim biruiti? În "cine", deci, trebuie sa ne punem nadejdea noastra?
ÎN NOI INSINE?
Mu1ti o fac, si aceasta de dragul unei vieti mai sigure si mai "comode". În noi însine. În sanatatea noastra, În puterile noastre, în priceperea noastra, în capacitatea si întelepciunea noastra. Dar, este aceasta o nadejde sigura si durabila? Este
desavârsita? Nicidecum, deoarece sanatatea omului este atât de fragila, încât deseori se îmbo1naveste, suferind, când de o neputinta, când de alta. Si atunci... îl parasesc puterile sau întelepciunea si inte1igenta sa. De aceea învata Biserica noastra:
"omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului...", fie tinär, fie înaintat în vârsta; fie ca a cucerit lumea întreaga, ori ca zace în cea mai neagra saracie. Nu. Nu este trainica nadejdea în noi însine. Dar, atunci, în cine sa ne punem nadejdea noastra?
----TOP----
ÎN PRIETENI?
Omul este o fiintä comunitara. Nimeni nu poate trai singur cu desavârsire, lipsit cu totul de comuniunea celuilalt. Asa s-a zamislit deci prietenia. Fiecare isi are prietenii sai, prieteni care, de multe ori ne sunt superiori noua, stimulându-ne si inspirându-ne astfel încredere. Asa se face ca ne punem adesea multe sperante în acesti oameni. Chiar ne provoaca parca adesea s-o facem, soptindu-ne: "Suntem aici, prietenii tai... oricând doresti...". Iar noi cadem adesea în cursa lor, încredintindu-1e lor nadejdea noastra. Dar, pot fi oare acestia pentru noi o nadejde atât de sigura si neclintita? Istoria prieteniei ne spune ca nu, si poate ca fiecare dintre noi o poate recunoaste din propria-i experienta. De aceea, nici în prieteni socotesc ca nu ne putem pune nadejdea, întrucât nici acestia nu sunt siguri si de nezdruncinat.
----TOP----
ÎN "CEI PUTERNICI"?
Din nefericire, si aici se afla multi. "Cei ce nadajduiesc în cei puternici, se aleg numai cu nadejdea". Au putere cei mari, e adevarat, putere ce decurge din locurile pe care stau. Pot lega si dezlega multe probleme de-ale noastre; ne pot ajuta într-o împrejurare sau alta. Cei vechi spuneau: "daca ai rude la împaratul, nu vei duce lipsa de nimic", caci toate portile iti sunt deschise; toate drumunle vietii tale vor fi presarate numai cu trandafiri. Cu acest gând se amagesc mu1ti si-si pun toate sperantele lor în "cei puternici".
Dar, pot fi oare aceia pentru noi cea mai sigura nadejde? Daca stam sa ne gândim bine, nu. Nu ne putem încrede prea mult nici în cei puternici, fie ei prieteni, cunoscuti sau chiar rude. Si, daca te mai întrebi înca "de ce?", îti voi raspunde: pentru ca "scaunele" lor pot cadea oricând. Astazi sunt puternici, dar mâine pot fi slabi, neputinciosi sau chiar sa nu mai fie deloc printre noi, dupa cum va trebui sa se întâmple si cu noi într-o zi. Pentru aceasta cânta psalmistul, care gustase toata slava si puterea lumii acesteia: "Nu va încredintati în cei puternici, în fiii oamenilor, întru care nu este mântuire" (Ps. 145, 3). Nu va agatati sperante1e voastre de stralucirea celor tari. "Scaunele celor mai mari le-a surpat Domnul..." (Is. Sirah 10, 15). Domnul darâmä scaunele celor puternici, iar istoria ne-a dovedit-o din destul. Acelasi lucru il spune si evanghelistul Luca: "Pogorât-a pe cei puternici de pe scaune si a inaltat pe cei smeriti..." (Lc. 1, 52). Domnul surpa scaunele celor puternici... Dar, nu cumva la fel se poate întâmpla si azi? Si atunci, ce ne facem? Ce se alege din sperante1e noastre? Se pierd... dispar... Asadar, unde trebuie sa ne îndreptäam nadejdea noastra?
----TOP----
ÎN BUNURILE NOASTRE?
În palatele si averea noastra? Dar ce nadejde putem avea în acestea, când un simplu incendiu le poate face pe toate scrum, o
inundatie le poate revarsa pe toate în mare, iar un cutremur le poate transforma în moloz. Cineva, privindu-ti casa noua, abia ispravita, a spus cu tâlc: "Casa mea, casa mea! Astazi esti a mea, mâine vei fi a altuia si astfel niciodatä nu vei fi a cuiva..." Drept aceea, mai putem fi noi cu adevärat fericiti ca avem case ori avere, aici, pe pamânt? Ne încalzesc acestea destul sufletul
nostru?
----TOP----
ÎN BANI?
Sa ne punem nadejdea noastra în bani? Aceasta ar fi cea mai mare tragedie, caci bogatia nu este deloc unul si acelasi lucru cu fericirea. De aceea Apostolul Pavel scrie lui Timotei sa atentioneze pe cei bogati astfel: "Celor bogati în veacul de acum, porunceste-le sa nu se semeteasca, nici sa-si puna nadejdea în bogatia cea nestatornica..." (1 Tim. 6, 17). Sa nu se încreada prea mult în bogatia lor, caci este trecatoare. Iar în cartea Iov se spune: "Si sunt uimiti ca au avut încredere; când sosesc lînga uscatele puhoaie sunt uimiti" (Iov 6, 20). Toti care cred cu tarie în bani vor plati aceasta credinta cu ocara si rusine. De ce? Pentru ca "cel ce-si pune nadejdea în bogatia lui se vestejeste..." (Pilde 11, 28). Cine crede în bogatie va cadea odata cu ea. Banii sunt periculosi; te pot robi ca, oarecând, pe Iuda; iti pot întuneca mintea, asa cum au fäcut-o atâtor bogati în lumea aceasta. Într-o clipa ti-i poate lua dusmanul si ramâi lipsit. Fratilor! Nu uitati cuvintele pe care le cântä psalmistul: "Bogatii au saracit si au flamânzit, iar cei ce-L cauta pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele". (Ps. 33, 11). În Cine va trebui asadar sa ne punem întreaga noastra nadejde?
----TOP----
ÎN DUMNEZEU
Acesta este nadejdea noastra, nadejde care, de data aceasta, este de neclintit. Caci, cine s-a rusinat vreodata, nadajduind în El? "Cei ce se încred în El sunt ca muntele Sionului..." (Ps. 124, 1) sunt, adica, fericiti; sunt cei mai fericiti oameni de pe pamânt. "Fericit barbatul care nadajduieste în Domnul..." (Ps. 33, 8).
Fratilor!
Sa nu lungim cuvântul nostru prea mult. În viata noastra, Acela, si numai Acela sa fie nadejdea noastra. În Acesta si numai în El "sa nadajduiasca sufletul nostru din straja diminetii pina-n noapte" (Ps. 129, 6); de la ivirea zorilor si pina la cel mai de taina ceas din noapte. Cu nadejdea într-Însul sa adormim si cu aceeasi nadejde sa ne sculam din asternut dimineata. Iar când va fi sa parasim pentru totdeauna viata aceasta, s-o facem purtând aceeasi nadejde odata cu sufletele noastre catre ceruri. Caci, numai asa, Cel în Care am nadajduit, se poate face plinirea nadejdii noastre, încredintându-ne în dar rasplata vesnica a nadejdii noastre.
Arhim. Ghervasie Raptopoulos
----TOP----
back