†TEOCTIST
DIN MILOSTIVIREA LUI
DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR
IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI
MONAHAL
ŞI
DREPTMĂRITORILOR CREŞTINI,
HAR ŞI PACE DE LA
DUMNEZEU-TATAL,
IAR DE LA NOI
PARINTEASCA BINECUVÂNTARE
„Hristos a Înviat din morti cu moartea pe moarte calcând
şi celor din mormânturi viata daruindu-le"
Iubiţi
fii în Domnul Hristos, Cel ce a treia zi a Înviat din morţi,
În acest imn de biruinta a vietii asupra mortii, de eliberare pentru
totdeauna a omului de moarte, se cuprinde intreaga invatatura a celei mai mari
sarbatori crestine. Este imnul bucuriei celei de negrait, ca Hristos din moarte
la viata ne-a scos pe noi, din intuneric la lumina si din robia pacatului si a
mortii la libertate ne-a trecut, deschizandu-ne “calea cea noua si vie” a
Imparatiei Sale (Evrei 10, 20). Desi acest imn al “Pastilor celor de taina, noi
si sfinte”, cum canta Biserica in aceste zile pline de lumina cea neinserata, il
auzim si il cantam de aproape doua mii de ani, acesta cu nimic nu si-a imputinat
izvorul bucuriei, ci dimpotriva el improspateaza zborul nostru sufletesc spre
dobandirea vechii vrednicii a nemuririi noastre, asa cum am fost ziditi de mana
lui Dumnezeu.
Sa ne deschidem de aceea, iubitii mei frati si surori in Domnul, inimile
pentru primirea norului de marturii cu care sfanta noastra Biserica intampina an
de an aceasta Sarbatoare a sarbatorilor pe batranele si frumoasele noastre
plaiuri romanesti. Incepand cu vestirea atat de clara si de vie a Sfintei
Evanghelii, cu luminile din mainile dumneavoastra, cu ecoul clopotelor si
cantarilor, care leaga pamantul de cer, totul confirma tainic adevarul invierii
lui Hristos.
Invaluita in lumina invierii Domnului Hristos, intreaga noastra adunare
devine in aceasta noapte un singur gand, o singura si deplina adeverire, in
clipa cand raspundem: “Adevarat a inviat!”. Tuturor ni se vesteste de catre
Inger Invierea, dar si fiecare in parte este patruns de acest adevar, devine in
realitate martor al acestei coplesitoare minuni, asemenea celor doi apostoli si
femeilor purtatoare de mir prezente la mormant, in ziua de Duminica
dis-de-dimineata. Insasi Biserica, prin cantarile ei, ii imbratiseaza pe toti
cei prezenti glasuind: “Pastile cele ce sfintesc pe toti credinciosii”.
Dreptmaritori crestini,
Dupa cuviinta, asadar, sa laudam si noi Pastile cele vesnice, cu toti cei ce
s-au facut partasi vesniciei lor, cu sfintii “biruitori ai fiarei” (Apoc.
15, 2), adevarate alaute ale Duhului Sfant, ca si martirii cei din neamul nostru
pentru Hristos, Care cu harul Sau ne-a calauzit secole de-a randul in lumina Lui
si ne-a invrednicit ca si la acest inceput de secol si mileniu sa-I fim
recunoscatori, ca din moarte la viata ne-a trecut pe noi. Domnul a sfaramat
incuietorile cele vesnice ale mortii, Domnul ne povatuieste cu puterea Sa,
Domnul este taria si marirea noastra, ca mana Lui cea dreapta – Cuvantul si
intelepciunea lui Dumnezeu – Si-a aratat puterea, zdrobind trufia
vrajmasului.
Datori suntem sa cantam Domnului cantare noua de biruinta, pentru ca Pastile
nu au ramas un fapt exterior noua, pierdut in negura istoriei, ci au o putere
profund transfiguratoare asupra firii omenesti, in general, si asupra fiecarei
persoane umane in special. Cerintele timpului si vremea in care traim ne
incurajeaza ca din bogatia necurpinsa cu mintea si de neprins in cuvant a marii
taine a Invierii sa alegem spre a impartasi dragostei voastre smerit gand despre
perspectiva cu totul noua deschisa libertatii persoanei umane prin invierea
Domnului nostru Iisus Hristos, “Pastile cele noi si sfinte”.
Libertatea, ca dar nepretuit oferit omului creat dupa chipul lui Dumnezeu,
consta in posibilitatea de a gandi si actiona conform vointei lui Dumnezeu,
devenita proprie si persoanei umane, si constituie un factor determinant in
alegerea a ceea ce poate fi cu adevarat de folos vietii, acceptarea sistemului
de valori la care ne raportam existenta si dreapta formulare a sensului sau a
ratiunii de a trai. Numai prin invierea lui Hristos Dumnezeu, libertatea noastra
a trecut din moarte la viata, fiind izbavita prin puterea Sfintei Cruci din
starea de nehotarare, ambiguitate si inselaciune provocata de pacat si de
patimi. Pacatul, ca rod al pierderii libertatii reale si instrainarii fapturii
umane fata de harul dumnezeiesc, constituie cauza celei mai jalnice robii si
morti a sufletului: moartea vadita in libertatea de a pacatui, adica in
respingerea darului mantuirii celei intru Hristos, Care a osandit pacatul prin
Crucea Sa.
De aceea, Dumnezeul nostru Cel de-oameni-iubitor a cautat indreptarea
noastra, si pentru noi cu trupul patimire a rabdat, patimile noastre cele
trupesti si sufletesti tamaduindu-le prin inaltarea Sa de bunavoie pe Cruce; El
- Cel ce S-a pogoarat din cer – zapisul lui Adam pentru pacatul cel de demult
l-a sters, a pironit faradelegile noastre pe Cruce si cu lemnul ei, mai luminat
decat focul si mai arzator decat vapaia, a ars pacatele celor ce patimeau dintru
inceput. Fericirea eliberarii de pacatuire se dobandeste prin imbracarea
vesmantului celui luminat al Sfantului Botez si prin impreuna-patimirea cu
Hristos, curatia astfel dobandita fiind sustinuta si pastrata numai prin dreapta
folosire a libertatii cu care ne-a cinstit Creatorul nostru. Omorarea pacatului
si a patimilor este totuna cu iesirea de sub tirania acelei false, asa-zise,
libertati, care este orientata spre rau, si cu redobandirea capacitatii
ziditoare de a alege si savarsi binele. Inviind Iisus, a fost zdrobita puterea
incepatorului rautatii, a sarpelui amagitor, iar gura acestuia ce “umbla ca
un leu racnind, cautand pe cine sa inghita” (I Petru 5, 8), a fost legata cu
puterea dumnezeiasca a biruintei stapanirii lui Hristos. Ca o fireasca urmare,
credinciosii, ca fii ai Bisericii, au scurtat jugul robiei sub care erau tinuti
de cel viclean si au recastigat integritatea libertatii, dat fiind ca si ei au
primit puterea de a zdrobi pe satana sub picioarele lor si de a calca “peste
serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului” (Luca 10,
19).
Prin invierea Domnului, ne-a rasarit lumina lina a stralucirii sfintei slave,
pe care El, adevaratul “Soare al dreptatii” (Maleahi 4, 2), a dus-o celor
aflati in intunericul cel mai de jos. Din lumina cea pururea fiitoare, lumina
Adevarului, Evanghelia Sa lumineaza si patrunde in fiinta umana; cel care se
inchide in fata acestei lumini si se socoteste suficient siesi, stapan in chip
absolut pe soarta sa si chiar a creatiei, de care poate dispune dupa bunul sau
plac, isi pregateste astfel cu neostoita sete autodistrugerea, prin pervertirea
si intrebuintarea gresita a libertatii. In iadul acestui haos, omul lipsit de
lumina Evangheliei lui Hristos se zbate neputincios, fiind prada deceptiilor
amare, dezechilibrelor interioare, dezbinarii launtrice si tristei prabusiri in
tot felul de jalnice inrobiri, cu consecinte de multe ori catastrofale pe planul
vietii familiale, sociale, si, in general, umane. Numai indreptarea privirilor
sufletului spre lumina invierii lui Hristos ne ajuta sa evitam primejdia
ratacirilor haotice prin intunericul iluziilor produse de falsa inselatoare
libertate, exprimata sub presiunea secularizarii sau furisata prin tufisurile
tendintelor de normalizare a anormalului, uneori cu intentia de legiferare a
unor aberatii, cu riscul nimicirii familiei. Numai deschiderea si sensibilitatea
valorilor transmise de mesajul Sfintelor Pasti, viata in Hristos, viata oferita
de El “din belsug” (Ioan 10, 10), pot risipi umbrele iesite din abisul
mortii. Doar aceasta deschidere ne poate indrepta spre varful celei mai inalte
demnitati umane, unde libertatea primeste sens si consistenta. “Adevarul va
va face liberi”, ne asigura Mantuitorul (Ioan 8, 32), pentru vesnicie,
pentru ca El este si Adevarul, Care ramane in veac.
Viata este intru El (Ioan 1, 4), adica Duhul Sfant, Duhul Celui Ce a inviat
pe Iisus din morti. Duhul ne calauzeste la tot adevarul si recreeaza atmosfera
de desfatare spirituala din racoarea serii paradisiace (Fac. 3, 8). In El viaza
si se misca in largul ei libertatea, pentru ca “Domnul insa este Duhul; si
unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (2 Cor. 3. 3, 17).
Iubiti fii si fiice in Domnul,
In acelasi Duh Sfant, prin iubire, rugaciune si spirit de partasie cu
aproapele nostru intru bucurie, sa folosim libertatea lucratoare in legaturi de
iubire frateasca nu numai acum, in timpul sarbatorii Pastilor, ci avand-o ca pe
o grija permanenta. Daca fara fapte credinta este moarta, libertatea
neconcretizata in faptele Crucii si Invierii, rataceste ca un duh lipsit de
carne si oase, ramanand o plasmuire a mintii nesincera cu sine. Faptuirea
binelui – scopul unic constructiv al libertatii autentice – necesita relatii
corespunzatoare cu cei de langa noi, pentru ca nu putem fi buni mentinandu-ne cu
indaratnicie diabolica in egoismul urmaririi intereselor exclusiv proprii, in
izolare individualista. Numai impreuna, ca fii ai aceluiasi Parinte ceresc,
cunoastem nemijlocit trecerea din moarte la viata, intelegand ca in libertatea
noastra suntem responsabili si coresponasbili pentru binele semenilor si al
creatiei lui Dumnezeu.
In ciuda noianului de suferinte indurate de omenirea acestui inceput de
secol, Iisus invie din mormant in fiecare an, in fiecare Duminica si in fiecare
clipa, Biruitor desavarsit asupra mortii, si trage pe cei din adancul
intunericului la viata si la lumina iubirii Sale. El ne cheama pe noi in primul
rand, iubiti parinti si frati slujitori ai sfintelor altare, la “innoirea
vietii” (Rom. 6, 4), spre a face ca darul libertatii sa rodeasca viata,
sanatate si pace in sufletele celor pastoriti, care adeseori sunt cuprinsi de
multime de sufeinte sufletesti si trupesti.
Zilnic avem prilejuri sa intalnim priviri rugatoare, maini intinse, trupuri
incovoiate de povara grijilor si a necazurilor, asa cum odinioara se indreptau
spre Mantuitorul Hristos. Copii orfani, copii ai strazii care si-au pierdut
fericirea de a avea o mama; neputinciosi, cu lacrimi fierbinti pe chipurile lor
nevinovate, toti acestia tanjesc dupa dragostea neimpartasita a parintilor care
i-au parasit; tineri dezorientati si deseori inselati si rataciti, unii
recurgand la amagitoarea si nimicitoarea placere a folosirii drogurilor, cauta o
privire, un cuvant, un dreptar moral pentru viitorul lor; unii dintre acestia,
victime ale prabusirii sufletesti si istoviti de loviturile crunte ale saraciei
si marginalizarii, insetoseaza de cuvant si ajutor de imbarbatare; parinti
uitati de fiii lor uneori, in caminele de batrani, cauta toiag al batranetelor,
asteapta o raza de speranta de la noi.
Iubiti parinti slujitori,
Iubiti credinciosi si
credincioase,
Ca slujitori si marturisitori ai Invierii lui Hristos se cuvine sa ne asumam
cu mai multa grija aceasta chemare sfanta, stiind ca cei ce viaza in Hristos,
trebuie sa nu mai vieze pentru ei, ci pentru Domnul (2 Cor. 5, 15). Din largul
lumii ne sosesc neincetat intristatoare vesti despre suferintele semenilor
nostri, incercati mai ales de calamitati naturale, de razboaie, foamete si boli,
de pierderea nadejdii in buna reintocmire a vietilor lor, incercari de care nu a
fost ocolit nici tinutul strabatut si iubit de Mantuitorul Hristos, adica Tara
Sfanta, unde si noi, prin vrerea Celui Preainalt si ravna vrednicilor nostri
inaintasi, avem inaltate sfinte altare inchinate Dumnezeului Celui in Treime
laudat.
In fata multimii de dureri, lipsuri si temeri care ne inconjoara, si de
aproape si de departe, noi, frati crestini, avem ca puternice arme de aparare
rugaciunea – prin care chemam fierbinte milostivirea lui Dumnezeu asupra noastra
si a intregii lumi – dar si lucrarea faptelor celor bune spre ajutorarea si
mangaierea sufleteasca a tuturor celor ce tanjesc dupa ele. Caci, acesta este
dorul cel mai mistuitor al orcarui crestin adevarat: ca prin dragoste
jertfelnica sa ne impartasim cu totii din rodul nemuririi, rasarit din lemnul
Sfintei Cruci, pomul vietii vesnice. In felul acesta se arata forta spirituala
regeneratoare a libertatii persoanei ridicate din moartea egocentrismului – ce
striveste pe aproapele nostru – la viata pentru binele acestuia, fara limite si
fara discriminari, viata care trebuie dusa pana la a ne pune chiar sufletul
pentru fratele nostru, asa cum Insusi Domnul ne invata: “Mai mare iubire
decat aceasta nimeni nu are: sa-si puna cineva viata pentru prietenii sai”
(Ioan 15, 13).
Facand astfel, izbaviti din stricaciune si “frica mortii” (Evrei 2,
15) prin harul Invierii, secera-vom spice de viata vesnica, intru bucurie,
dobandind deplina libertate in Hristos Dumnezeu, Cel ce ne va duce impreuna cu
El spre invierea vietii celei netrecatoare.
Cu aceste parintesti ganduri ma adresez acum dumneavoastra, spre a va face
urari de tot binele cel de suflet ziditor, rugand cu smerenie pe Domnul Iisus
Hristos, Cel a treia zi inviat din morti, sa reverse in sufletele si familiiile
dumneavoastra bucuria, pacea, bunatatea, facerea de bine, curatia, care sunt
“roada Duhului Sfant” (Gal. 5, 22), punandu-va la inima cuvantul
Sfantului Apostol Pavel, “Iar daca Duhul Celui ce L-a inviat pe Iisus din
morti locuieste in voi, Cel ce L-a inviat pe Hristos Iisus din morti va face vii
si trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Sau Care locuieste in voi”
(Rom. 8, 11).
HRISTOS A ÎNVIAT!
Al vostru parinte duhovnicesc pururea catre Prea Sfânta
Şi de-viata-facatoarea Treime rugator,
† TEOCTIST
ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR
MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI
ŞI
PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE
